Patrimoniul cultural și istoric al orașului Alba Iulia: Biserica franciscană (1750-1752) Bulevardul Ferdinand I, nr. 19-21
Pe teritoriul Heiușului, în anul 1752, călugării franciscani au început să-și construiască o mănăstire. Demn de amintit este faptul că o mănăstire a franciscanilor bulgari a fost atestată la începutul secolului al XVIII-lea în planurile lui Visconti, Weiss și Bohn, care semnalează prezența acesteia în zona bastionului Capistrano, care a fost cumpărată pe cheltuiala proprie a reprezentanților ordinului călugăresc. Mănăstirea a funcționat până după anul 1849 când a fost distrusă[1].
Din alte surse reiese că franciscanii au primit un teren din partea autorităților militare reprezentate de arhitectul Joseph de Quadri și a episcopului Johannes Antalfy în jurul anului 1725, reușind să-și construiască o casă de rugăciuni în zona Heiușului, fiind atestată prima oară în harta realizată de Lindemann în anul 1736[2].
Construcția bisericii a început oficial în jurul anului 1750 sau în 1752 prin înălțarea navei altarului și a navei, ulterior fiind adăugat și turnul-clopotniță de dimensiuni reduse, în contrast cu corpul bisericii, iar în apropiere a fost ridicată o clădire care avea rol de chilie pentru călugări.
Terenul impropriu și mlăștinos a afectat clădirea, și mai ales inundațiile provocate de râul Mureș, în urma cărora biserica a beneficiat de ample lucrări de restaurare.
Planul bisericii este de tip sală, construită în stil baroc, iar singurele elemente din interior care mai aduc aminte astăzi de vechea biserică sunt cele trei altare aflate în naos, un monument funerar aflat pe latura sudică a absidei, dar și o statuie a Sfântului Ioan Nepomuk, considerat a fi protectorul corăbierilor[3].
În secolul al XIX-lea s-au desfășurat ample lucrări de restaurare ale edificiului, cauzate de inundațiile repretate ale Mureșului, lucrări care au început din anul 1816, când episcop era Alexandru Rudnay, și au continuat până în 1843, pe vremea episcopatului lui Mihály Fogarassy, atestate de placa amplasată deasupra intrării în biserică.
La începutul secolului XX, în Alba Iulia trăiau 11.500 de locuitori, dintre care maghiarii reprezentau peste 5000 de suflete, dintre care 2000 erau romano-catolici [4], astfel încât biserica franciscană a avut și statut de biserică parohială, fiind cunoscută sub diverse denumiri: „Biserica Baraților” sau „Biserica Capucinilor”, având două hramuri: Sfânta Inimă a lui Iisus și Sfântul Sebastian.
În timpul lucrărilor de sistematizare a Orașului de Jos din perioada anilor 70-80, și biserica franciscană a avut de suferit, pierzându-și o parte din chiliile aferente bisericii [5].
Biserica franciscană este singura biserică romano-catolică din România în care se mai săvârșește slujba Sfintei Liturghii în limba latină, zilnic de la ora 17:30 [6].
BIBLIOGRAFIE
[1] FLEȘER, Gheorghe, Alba Iulia. O istorie urbană ilustrată, Alba Iulia, Haco Inernational, 2008, p. 57.
[2] FLEȘER, Gheorghe, Alba Iulia. Orașul și monumentele sale în imagini de epocă, Alba Iulia, Altip, 2015, p. 76.
[3] DUMITRAN, Daniel, Ana DUMITRAN, Valer MOGA, Mărturii tăcute: situația patrimoniului arhitectural într-o comunitate multietnică: Alba Iulia , Alba Iulia, Altip, 2013, p. 62.
[4] ROTARIU, Traian, SEMENIUC, Maria, MUREȘAN, Cornelia, Recesământul din 1900. Transilvania, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2008, p. 30-31.
[5] Ibidem, p. 76.
[6] https://informatiisimesaje.wordpress.com/2018/06/19/liturghie-tridentina-in-lb-latina-in-alba-iulia/
https://albaiuliaqr.ro/wp-content/uploads/2017/08/BISERICA-FRANCISCANA-7.jpg
Gheorghe Fleșer, Alba Iulia. Orașul și monumentele sale în imagini de epocă, Alba Iulia, Altip, 2015, p. 77.
https://vmek.oszk.hu