Planurile Cetății Alba Carolina realizate de Giovanni Morando Visconti, Johann Conrad von Weiss și Bohn

a) Planul cetății bastionare întocmit de Giovanni Morando Visconti în 1714

În anul 1714, același Visconti a realizat un nou plan al cetății bastionare pe baza unor sugestii primite de la mareșalul Eugeniu de Savoia și la cererea Consiliului de război de la Viena.

Planul a fost realizat pe pânză de 60 x 70 cm și a fost aprobat de Eugeniu de Savoia la 18 aprilie 1714, deoarece în partea central-stângă a planului se poate observa, destul de bine, semnătura acestuia Eugenio fon Savoy.

În luna aprilie a aceluiași an, generalul Steinville a primit și el planurile lui Visconti, căruia i-a spus să facă câteva modificări și a aprobat începerea lucrărilor de construcție ale fortificației de la Alba Iulia.

În desenul lui Visconti se poate observa faptul că a evidențiat silueta patrulateră a castrului roman și bastioanele adăugate în timpul principelui Gabriel Bethlen, iar pe mijlocul laturii de sud a proiectat un bastion în exteriorul șanțului cu fețe scurte și flancuri lungi, prevăzute cu două reduituri construite din pământ.

În plan, Visconti a propus păstrarea vechilor porți de est și vest, dar și mutarea intrării principale în interiorul fortificației mai la sud prin redarea a două încăperi care urmau să flancheze golul principal de acces cu forma de travee boltită.

Aceste observații i-a convins pe unii cercetători să creadă că aceasta ar putea fi Poarta a III-a, însă ea nu apare proiectată decât în planul lui Weiss, la fel nici porțile I, II, IV, V, VI, ele fiind proiectate și construite ceva mai târziu.

În interiorul fortificației, legenda a consemnat principalele obiective printre care catedrala deținută de reformați (a. Chiesa catedrale poseduta di Reformati) care a revenit catolicilor în 1716, Biserica Părinților Iezuiți (b.Chiesa di Rdi Padri Gesuita), Capela Sfântului Capistrano (c. Capela di St. Capistrano) din zona porții Sfântul Gheorghe, palatul princiar (d. Residenza di Principe Transilvano), casele guvernatorului Transilvaniei Steinville (e. Casa del Su Sg-nore Gouvernatore) și ale conților Apor (e. Casa del Conte Apor) și Bethlen (f. Casa del Conte Bethlen). Alte construcții importante prezente în plan sunt Colegiul Academic (h. Colegio de Reformati) și magazinul de provizii (i. Magazeni di Previanda).

Trama stradală din interiorul zonei fortificate o păstrează oarecum pe cea veche, doar intrarea și ieșirea principală își schimbă puțin locația prin amplasarea mai la sud a unor poduri peste șanț, unde vor fi construite cândva porțile III și IV.

Conform planului întocmit de Visconti, cetatea de la Alba Iulia urma să aibă o formă heptagonală alcătuită din șapte bastioane, șase raveline și clești în formă de M, din care au fost realizate doar câte două insule de pământ și zidărie cu o distanță de aprox. 50 m între ele. În afara cetății pe laturile de sud, est și nord-vest a proiectat câteva prelungiri prin interimediul unei contragărzi continue, dar și construirea unor canale care să preia apele pluviale ale Mureșului și Ampoiului și să aducă apă în cetate cu scopul inundării șanțurilor.

Pe laturile exterioare ale fortificației, Visconti consemnează drumul spre Șard prevăzut cu trei lunete, și cimitirul reformat (p. Cimiterio de Reformati), care se afla între actuala zonă a stadionului Cetate și a Căii Moților. Pe latura de nord mai consemnează o mică depresiune care trebuia nivelată pentru construția a trei semilune în zona actualei străzi Marcus Aurelius (q. Fondo che dove esser rempito), iar pe latura de sud-est mai amintește de Dealul Furcilor (r. Fondo o pendenza da spinarsi), locul de execuție al orașului notat cu litera "r", care ar avea forma unei spânzurători.

În colțurile de jos ale planului, sunt redate patru profile ale organelor fortificației prin care evidențiază lucrările care trebuiau construite, ori altele mai vechi și chiar casa lui Ștefan Apor și șanțul care urma a fi construit în spatele acestuia[1].

b. Planul cetății bastionare întocmit de generalul Johann Conrad von Weiss în 1736

În 1731 la conducerea șantierului de fortificații a venit generalul Johann Conrad von Weiss, în urma unei boli de ciumă care l-a răpus pe arhitectul Giovanni Morando Visconti în 1717.

Weiss a realizat și el două planuri ale cetății bastionare de la Alba Iulia, dar și unul reprezentând esplanada fortificației și cartierele Orașului de Jos. Pe lângă planurile amintite, a mai realizat și un profil al orașului din vremea sa.

Dintre cele două planuri realizate de Johann Conrad von Weiss, cel mai cunoscut este cel din anul 1736.

După cum se poate observa, desenul planului redă forma heptagonală a cetății, iar pe latura de est glacisul sau zona de protecție este prelungită până la poalele terasei pe care a fost ridicată cetatea.

În planul lui Visconti, bastioanele și celelalte organe care compun cetatea nu purtau nici o denumire, în timp ce în planul lui Weiss sut menționate denumirile acestora. Pe latura de sud se află bastioanele Sfântul Eugeniu (st. Eugenio), Sfântul Ștefan (st. Stephan) și al Sfintei Treimi (st. Trinitatis), intercalate de ravelinele Francisc de Paula (st. Franc a Paula) și al Trinității. Pe latura de vest avem bastionul Sfântul Mihail și ravelinul omonim (st. Michaelis). Pe latura de nord avem bastioanele Sfântul Carol (st. Caroli) și Elisabeta (st. Elisabeth) flancate de ravelinele cu aceleași nume, iar pe latura de est bastionul și ravelinul Sfântului Capistrano (st. Capistrano).

Dacă în planul lui Visconti era doar propusă o poartă la est și păstrarea porților medievale, Weiss a desenat două porți care se leagă de la est (q. Das Haupther) la vest

(r. Bischoff Thor) prin intermediul unei străzi principale, actuala stradă Mihai Viteazul, iar porțile medievale au dispărut definitiv.

Legenda care însoțește planul prezintă de la a la r principalele clădiri aflate în interiorul fortificației: Catedrala romano-catolică și palatul episcopal(a. Die Thurn Kirche und Bischofs Hof), biserica iezuiților împreună cu claustrul amplasate într-o curte patrulateră (b. Jesuiter), biserica trinitariană cu aripa de nord a mănăstirii (c. Trinitarier), biserica franciscanilor bulgari aflată la baza bastionului Capistrano (d. Franciscaner).

În continuarea legendei, Weiss a consemnat noile clădiri militare, dar și unele care au fost adaptate pentru a servi armatei, este vorba despre reședința comandantului fortificației (e. Das Comandanten Herrn Generalen Quartier), fostul palat Apor, care a fost mărit prin adăugarea laturii de est a casei lui Bethlen cu două corpuri mai mici care încadrau intrarea principală.

Casa comandantului (f. Comandanten Haus), cunoscută și sub numele de Casa Miko cu laturi asimetrice, se află aproape de piața centrală.

Palatul Principilor (l. Arsenal) a fost transformat în sediu al arsenalului prin folosința celor două corpuri de pe latura sud-estică, iar Colegiul Academic a devenit cazarmă (i. Caserne), ansamblu alcătuit din două curți interioare și două corpuri asimetrice. Alte clădiri importante sunt manutanța sau magazia de provizii (n. Proviant Magazin), clădirea Comisariatului (o. Comisariat Hauss) și monetăria (m. Die Muntz) alcătuită din două corpuri de clădire în formă de L, la care se adaugă alte două corpuri mai mici pe latura nord-estică.

Două elemente interesante sunt menționate la litera h, adică pulberăria amplasată în interiorul bastionului Capistrano de formă rotundă cu diametrul de peste 30 m și în partea nordică a pieței centrale este amplasată o fântână arteziană (p. Der Spring und Röhr Brunnen)[2].

Pe lângă elementele interioare, în exterior Weiss a propus ca glacisul să fie extins pe toate laturile, inclusiv pe zona Dealului Furcilor și mai ales în zona estică pentru apărarea porții principale de acces, Poarta a III-a. Sub glacis se află reprezentat Canalul Mureșului (Marosch Canal), câteva siluete de construcții care puteau fi demolate în caz de nevoie și câteva străzi care uneau Cartierul German (Teutsche Stadt) și Cartierul Maghiar (Ungarische Stadt).

c. Planul cetății bastionare întocmit de arhitectul Bohn în 1747

Deși încheierea lucrărilor de construcție a cetății bastionare de la Alba Iulia se consideră a fi avut loc în anul 1738, totuși, în anii care au urmat au mai fost proiectate anumite elemente care să sporească eficiența construcției, unul dintre ele este cel elaborat de generalul Bohn în anul 1747.

Planul cetății bastionare întocmit de arhitectul Bohn (apud Anghel, "Despre fortificația bastionară de la Alba Iulia" în Apulum XXIII, 1986, p. 255)

Planul lui Bohn nu diferă mult ca și compoziție de cele ale predecesorilor săi, singura diferență este dată de propunerea de extindere a glacisului din partea de est, de formă trapezoidală.

Pe lângă aspectele legate de compoziție, generalul Bohn ar fi făcut câteva însemnări interesante legate de amplasamentul ales pentru fortificație și îi critică pe înaintașii săi.

În cuprinsul acestor însemnări, arhitectul aduce aminte despre rolurile importante jucate de orașul Alba Iulia în epocile trecute, despre castrul Legiunii a XIII-a Gemina pe care el o denumește Legiunea a XVI-a, reședința principilor Transilvaniei și fortificarea orașului și a cetății în timpul domniei lui Gabriel Bethlen.

În ultima fază amintește despre edificarea cetății bastionare în timpul domniei lui Carol al VI-lea și spune că locul cetății nu a fost bine ales, deoarece terenul se termină cu o pantă pe latura sudică, care este mai înaltă decât terasa pe care a fost ridicată fortificația și necesită ridicarea unor fortificații exterioare, care să asigure apărarea.

Conform însemnărilor lui Bohn, Visconti ar fi fost obligat să refolosească bastioanele construite în timpul lui Bethlen sub forma unor cavalieri prin includerea acestora în componența noilor organe ale cetății bastionare. El se gândea că ar fi fost mai bine dacă amplasarea cetății ar fi fost mai aproape de Mureș, deoarece acest aspect ar fi ajutat la o mai bună apărare și transport al materialelor necesare pe apele râului încă navigabil, iar îndepărtarea de cursul de apă ar îngreuna apărarea și ar da dușmanului posibilitatea de a o cuceri.

Principalele critici le aduce în special felului în care au fost decorate bastioanele și mai ales Poarta a III-a despre care spune: "Poarta principală este ca un templu și foarte ornamentată, nu este foarte solidă și este terminată cu statuia lui Carol al VI-lea și a costat 60.000 de guldeni de aur. Dacă romanii din Legiunea a XVI-a (a XIII-a) s-ar scula, ar găsi puțină satisfacție în această realizare și ar rămâne muți în fața acestei arhitecturi".

Despre Poarta a IV-a are păreri mai bune, datorită simplității și utilității ei, dar consideră că banii cheltuiți pentru realizarea decorațiilor puteau fi folosiți pentru ridicarea mai multor contragărzi, cazemate și spații boltite.

În interiorul incintei fortificate aduce aminte de vechea reședință princiară care acum adăpostea sediul arsenalului și care se afla într-o stare de dărăpănare, reședința comandantului era neterminată, dar comisariatul și cazărmile din incinta fostului colegiu academic erau în stare foarte bună și erau locuite de peste 1000 de soldați[3].

Planul realizat de Giovanni Morando Visconti în 1714 a stat la baza principalelor lucrări de construcție ale cetății bastionare Alba Carolina conferindu-i imaginea stelată specifică tipului Vauban, apoi Weiss a continuat lucrările prin adăugarea porților principale de intrare și ieșire în cetate, porțile a III-a și a IV-a, iar Bohn în 1747 a propus realizarea mai multor cazemate pe latura de nord și extinderea glacisului spre est, dar aceste lucrări nu au mai fost realizate niciodată.

[1] Gheorghe Anghel, "Primul proiect al fortificației bastionare din Alba Iulia întocmit de inginerul Giovanni Morando Visconti în anul 1714", în Apulum XXXVI, 1999, p. 293-295.

[2] Gheorghe Fleșer, Cetatea Alba Iulia - Edificii și amenajări urbanistice, Altip, Alba Iulia, 2006, p. 85, 89, 90, 93, 94, 96, 114, 120, 132.

[3] Gheorghe Anghel, "Despre fortificația bastionară din secolul al XVIII-lea de la Alba Iulia" în Apulum XXIII, 1986, p. 247-249.